Atacurile ransomware la nivel mondial

Atacurile ransomware asupra companiilor din întreaga lume au crescut cu 50% anul trecut, arată cercetările companiei Verizon privind reușitele atacurilor cibernetice. Iar anul acesta un val uriaș de atacuri cibernetice a fost înregistrat la nivel mondial.

Infectarea computerelor se face, de cele mai multe ori, prin intermediul unui e-mail, cu un program care criptează fișierele din computer. Ulterior atacatorii solicită plata unor sume de bani în schimbul oferirii cheii de decriptare. (mai mult…)

Citește mai departe

Cum ar trebui să își protejeze companiile datele?

Ultimul atac cibernetic din luna iunie a acestui an a pus pe gânduri utilizatorii mediului digital, atât pe cei ce foloseau un computer în scop personal, cât și pe marile firme ce s-au văzut în postura de a-și pierde datele. În aceste condiții, măsurile de siguranță împotriva atacurilor au devenit o prioritate.

Dacă acum câțiva ani atacurile asupra marilor companii nu erau atât de frecvente, astăzi, acestea apelează la măsuri din ce în ce mai complexe pentru a proteja datele interne ale companiei, dar și ale clienților, mai ales că sunt constrânși într-o anumită măsură și de legislația în vigoare. (mai mult…)

Citește mai departe

Transparență sau autonomie. Blockchain sau Bitcoin

Unul dintre cele mai discutate subiecte din industria serviciilor financiare de astăzi este tehnologia Blockchain și Bitcoin. Când Bitcoin a fost lansat ca un cod open source, Blockchain a fost clasificat ca fiind același lucru și s-a considerat că oferă aceleași soluții. Iar din moment ce Bitcoin a fost prima aplicație  a “blocului”, oamenii au folosit adesea “Bitcoin” când făceau referire la Blockchain. Astfel a apărut o neînțelegere asupra acestor termeni care nu sunt acelasi lucru și sunt utilizați în domenii diferite. Tehnologia Blockchain a fost extrapolată pentru a fi folosită în alte industrii, dar există încă o confuzie persistentă. (mai mult…)

Citește mai departe

Peppermint 8, ultima versiune de Peppermint OS

O nouă versiune  a distribuției Linux Peppermint a fost lansată, este vorba despre versiunea 8 bazată pe Lubuntu, ce include atât UEFI, cât și suport Boot Secure pentru computerele pe 64 de biți.

Peppermint OS este o companie de software înființată în 2010, ce construiește printre cele mai bune sisteme de operare, atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori, disponibile pe cea mai largă gamă de dispozitive.

Această distribuție Linux este gândită pentru computerele mai slabe ca și configurație, pe care le readuce la viață. Peppermint 8, prin caracteristicile și noutățile sale, se dovedește a fi un sistem de operare care funcționează rapid și este o alternativă la distribuțiile mai cunoscute. (mai mult…)

Citește mai departe

Armele cloud computing-ului – care sunt acestea și cum îți pot ajuta afacerea

Tehnologia IT avansează într-un ritm atât de rapid încât este foarte ușor ca practicienii să se piardă în acest amestec de informații. S-a demonstrat că metodele tradiționale de stocare a datelor nu mai funcționează pentru că sunt mai scumpe și implicit mai greu de gestionat. Pentru a funcționa, metodele tradiționale au nevoie de echipamente costisitoare, precum și de o echipă de experți pentru a le instala, configura și întreține.

(mai mult…)

Citește mai departe

Malware-ul „Judy” a afectat 36,5 milioane de dispozitive Android luna trecută

Sunt sute de milioane de utilizatori de telefoane mobile în întreaga lume ce sunt conectați la Internet prin intermediul acestora. Dispozitivele mobile pun la dispozitie o arie vastă de functii, fiind adăugate permanent altele.

Tehnologia își urmează cursul firesc, dar și atacurile cibernetice devin mai puternice, iar atenția se îndreaptă tot mai mult către producătorii de dispozitive, văzuți ca responsabili principali pentru compromiterea datelor.

(mai mult…)

Citește mai departe

Ce aduce nou Ubuntu prin versiunea 17.04 Zesty Zapus

Echipa Canonical a lansat pe data de 13 Aprilie 2017 versiunea finală a sistemului de operare Ubuntu 17.04 Zesty Zapus. Ubuntu 17.04 aduce în prim plan kernel-ul Linux 4.10, ce a fost anunțat în luna februarie a acestui an. Kernel 4.10 vine cu importante îmbunătățiri pentru noi platforme ARM, Raspberry Pi3 și Surface 3, împreună cu modificări pentru driverele DRM pentru AMD și Nvidia. Compania din spatele Ubuntu Linux, Canonical, a fost creată pentru a ajuta la atingerea unei piețe mai largi de utilizatori. Serviciile acesteia ajută guvernele și întreprinderile din întreaga lume să gestioneze implementările Ubuntu și se asigură că acesta rulează fiabil pe fiecare platformă.

Canonical s-a concentrat, în primul rând, pe reducerea necesității de a instala drivere pentru funcționarea imprimantelor. Astfel că acum Ubuntu Zesty Zapus include un suport pentru Apple AirPrint, respectiv IPP și nu mai solicită, la instalare, un driver pentru a funcționa. (mai mult…)

Citește mai departe

Tendințe ale Inteligenței Artificiale în E-commerce

Inteligenţa artificială (IA) duce experienţa consumatorului la un alt nivel şi îi economiseşte timpul, în primul rând. Acest tip de software este capabil să înţeleagă şi să răspundă solicitărilor comsumatorilor şi este dovada progreselor şi caracterului tot mai practic al inteligenţei artificiale care va continua să se manifeste în anii următori.

Potrivit celor de la Bloomberg, fondurile de investiţii au finanţat start-up-urile din zona inteligenţei artificiale cu peste 300 de milioane de dolari doar în 2014; iar până în 2020 inteligenţa artificială ar urma să devină o piaţă de peste 20 de miliarde de dolari. (mai mult…)

Citește mai departe

Atacurile WannaCry și Adylkuzz. Ce trebuie să facem începând de acum?

Amenințarea cibernetică WannaCry a afectat peste 220.000 de sisteme informatice în 150 de țări, iar România a fost pe lista hackerilor (ne aflăm în top 10 țări cele mai afectate de acest atac, după numărul de echipamente infectate). Atacurile de acest gen nu sunt noi, însă de data aceasta utilizatorii afectați au fost avertizați că dacă nu vor dori să plătească, nu vor reuși să își recupereze datele blocate.  

Atacul WannaCry i-a vizat pe cei ce folosesc sistemul de operare Windows. (mai mult…)

Citește mai departe

Evoluția motoarelor de căutare: Google, Yahoo, Bing, Baidu

Evoluția tehnologiei a atras după sine și regândirea proceselor de găsire a informațiilor necesare, după regulile Internetului. Vizionari ai momentului au creat sisteme complexe prin care fiecărui individ i se dă ocazia de a obține cu ușurință datele de care are nevoie, să navigheze, să comunice și chiar să transfere informații pe World Wide Web.  Conform unui site de specialitate, Google-ul este cel mai utilizat motor de căutare (pe plan global, format desktop) – folosit în proporție de 79,79%, urmat fiind de Bing (7,13%), Baidu (6,77%), Yahoo (5,2%), în proporții mai mici se utilizează Ask Global (0,14%), Aol (0,05%), Excite (0,01) și altele. (mai mult…)

Citește mai departe