Cât de mult contează soluția de hosting?

Tot mai multe firme își mută informațiile în mediul online și aleg soluții de hosting standard sau personalizate. Alegerea unei astfel de soluții trebuie să fie atent analizată, mai ales pentru că poate face o diferență importantă pe piață.

Baymard Institute a descoperit că fenomenul des întâlnit în comerț, conform căruia oamenii aleg multe produse dintr-un magazin, dar ajung să părăsească acel loc fără a cumpăra nimic, este întâlnit și în online, lucru cauzat în general de problemele existente la nivelul website-ului.

Iar atunci când se optează pentru o anumită soluție de hosting, echipa de management trebuie să țină cont de anumite aspecte:

Uptime garantat

Cu cât site-ul este mai mult timp online, cu atât cresc șansele ca produsul sau serviciul să ajungă la potențialii clienți. Un uptime garantat de 99.9% nu înseamnă că site-ul va fi online 99.9%, ci că firma respectivă de hosting va face tot posibilul să furnizeze acel nivel de stabilitate solicitat.

Astfel, este necesară alegerea unui partener care îți oferă 99,9% uptime pentru a evita situațiile în care clienții nu pot ajunge la serviciile tale.

Website downtime

Decizia alegerii unei soluții de hosting este extrem de importantă atunci când vine vorba de timpii de încărcare a paginilor. Furnizorii de servicii de hosting trebuie să se asigure că au sisteme cloud  care pot asigura un o funcționare optimă a aplicațiilor găzduite, atât pentru clienții ce beneficiază de resurse dedicate, cât și pentru cei ce folosesc alte tipuri de pachete de hosting, astfel încât perioada în care site-ul nu funcționează corespunzător să fie cât mai scurtă. Acest aspect va determina potențialii clienți să rămână pe siteul dumneavoastră sau să se îndrepte către serviciile altor furnizori. Se poate apela și la o serie de metode ce vor crește viteza de încărcare a paginilor, după cum menționăm aici.

Suport tehnic profesionist 24/7

A avea acces la suport tehnic și mentenanță în ceea ce privește serviciul de hosting este un element ce face diferența între o companie medie ca performanță și una excelentă. Furnizorii  trebuie să pună la dispoziția clienților diferite modalități de suport, astfel încât, ori de câte ori va fi necesar, clientul să beneficieze de ajutor. Dacă acest lucru nu este îndeplinit atunci website-ul va avea de suferit, la fel ca și vizitatorii.

Punctajul motorului de căutare

Atunci când website-ul nu funcționează corespunzător din cauza pachetului de hosting, SERP-ul site-ului (Search  Engine Results Page) poate avea de suferit. Astfel, punctajul dat de Google sau alte motoare de căutare poate penaliza website-ul.

Servicii de backup

Unul dintre articolele precedente a adus în atenție modalitățile de protecție a datelor din mediul online. Atacurile cibernetice pun în pericol securitatea datelor importante dintr-o companie, dar furnizorul potrivit va garanta backup-ul (manual sau automat) al datelor.

Înainte de a alege un furnizor de servicii, managerii trebuie să analizeze ofertele și să aleagă în funcție de nevoile lor. Totodată, clienții trebuie să aibă în vedere ca furnizorul să includă în oferta lor și:

  • Sistemul de operare necesar aplicației web;
  • Spațiu de stocare suficient;
  • Upgrade rapid la pachete superioare;
  • Trafic nelimitat;
  • IP dedicat;
  • metode prin care să poată gestiona ușor conturi de mail, FTP, setari PHP, Cronuri, setari SSH, MySQL si alte aspecte ce tin de administrarea hostingului;
  • instalare/generare certificate SSL;

Echipa Webland vă stă la dispoziție oricând cu răspunsuri la întrebări și nelămuriri. Dacă doriți să beneficiați de un plan de hosting pentru afacerea dvs., nu ezitați să ne contactați pe email sau pe Facebook.

Sursă foto: pexels.com

Webland

Cu o vastă experienţă în domeniul tehnologiei informaţiei, echipa Webland administrează numeroase protocoale de tip open-source şi gestionează cu succes clustere de trafic mare.